Scurt istoric

Nu se cunoaşte data construirii acelei vechi biserici, dar din notiţele preotului Vasile Stamate, mort în 1901, rezultă că bunicul său, Alexandru Stamate, un venerabil păstor sufletesc, care, cu ajutorul enoriaşilor săi şi a altor binefăcători, a ridicat un locaş din cărămidă şi piatră, încăpător şi frumos, care s-a sfinţit în 1893.

Biserica a avut parte de slujitori vrednici şi buni gospodari. După preotul Nicolae Stamate a urmat nepotul  său Ion Stamate, răpus în plină activitate, apoi preotul Mihai Diaconescu, teolog mutat la Tg. Neamţ şi apoi la Bucureşti şi preotul Grigore Răzmeriţă, un mare cântăreţ sub care s-a pictat biserica. Pictura este una din cele mai frumoase din împrejurimi şi se datorează profesorului pictor Vasile A. Gheorghiţă şi ajutorului său, acel zugrav de biserici, ţăranul C. Popescu, din Valea Seacă.

După preotul Grigore Răzmeriţă, mutat la Iaşi (unde a şi avut o moarte năprasnică) a urmat preotul Vasile Popa, un gospodar desăvârşit care ţinea biserica într-o curăţenie şi ordine exemplară. Alături de preoţi biserica a avut şi cântăreţi desăvârşiţi cum a fost N. Stamate, care a slujit 40 de ani aici (la bătrâneţe s-a călugărit), Ion N. Stamate şi I. Cosma care, până a închis ochii (peste 80 de ani) a cântat la strana bisericii.

În anul 1972, după moartea preotului Popa Vasile (8 septembrie 1972), biserica este preluată de preotul Săvescu Dumitru până în anul 1974, după care începând cu 1 noiembrie 1974 şi în prezent biserica este păstorită cu mare har de preotul Mihai Vrânceanu.

Biserica şi-a schimbat înfăţişarea prin refacerea părţii exterioare (1982), s-au schimbat vechile strane cu strane de stejari (1988), montarea unei centrale termice (2003), iar în anul 2004 s-a refăcut pictura. Toate acestea realizâdu-se prin aportul nemijlocit al credincioşilor din această parohie.

Hramul bisericii este pe 6 decembrie de Sfântul Nicolaie şi la Izvorul Tămăduirii.